echipa de paza (nea P. si cainele Lache) trece prin dreptul gradinilor, pentru ca i-am vazut de atatea ori si am stat chiar de vorba. Vin dinspre cararea bisericii si se indrepta catre gura prundului. Rareori se intorc din drum. Si mai ales nu dau mare importanta copiilor…nu pot face stricaciuni recoltei….
Eu si G. suntem singuri acasa iar bunicii ne-au lasat in grija gainile, curcile si porcii: sa nu uitati sa le dati de mancare! - spun ei. De regula trebuie sa le dam graunte dimineata si buruiana spre seara. Ne-am uitat in hambar, iar porumb nu mai este nici macar un sac, si apoi e munca mare: trebuie sa iei stiuletii de porumb si sa scoti grauntele cu un soi de fier cu zimti, caruia ii spunem curatatoare, si care de multe ori ne lasa niste rani grozave in palma.
Asa ca avem o stralucita idee: ce-ar fi daca gainile noastre ar manca de astazi florea soarelui? Din ditamai tarlaua…nici nu se observa daca luam cateva palarii! Nu-i asa? Desigur. Si ca sa nu se vada stricaciunile, ne-am gandit ca ar fi mai bine sa lasam palariile la locul cu pricina si sa luam numai semintele. Dar cum poti sa faci asta? Ei bine, dupa cateva schimburi de idei si verificari practice, am gasit ca cea mai buna modalitate este sa batem palaria de floarea soarelui cu un bat si astfel vor iesi toate semintele…
Asa ca ne inarmam fiecare cu cate o plasa de rafie si un bat special: drept, gros cat doua degete si lung de vreo 30 cm, asa cat sa nu ne incurce atunci cand vom bate palariile. Asta da strategie. Bun. Dar trebuie sa vedem intai si intai cum intram in tarla fara sa ne vada paznicul si fara sa ne auda atunci cand vom bate palariile. Deci trebuie sa mergem adanc in randurile de floarea soarelui pentru a nu fi auziti. Pregatirile si strategia ne-au luat pret de cateva ore bune, dar o data planul pus la punct…lucrurile trebuiau sa mearga ca pe roate.
Ajungem la capatul gradinilor, iesim in paraul de ciment, ne uitam in stanga, ne uitam in dreapta…nimeni, drum liber…gata, inainte in lanul de floarea soarelui. Atentie, hai in dreapta pentru ca suntem prea aproape de cararea care duce la biserica si ar mai putea fi trecatori. Ridica-te pe varfuri: suntem destul de departe? Da. Hai, la treaba! Aplecam palariile, le punem sacosa de rafie in cap si le batem cu batul special. Toate semintele sunt in sacosa iar palaria de floarea soarelui este stirba dar e la locul ei, de parca nimic nu s-a intamplat. Suntem incantati. Continuam. Din calculele facute reiesea ca douazeci de palarii pot satura gainile noastre intr-o singura zi. Sacosele sunt pline pe jumatate. Suntem multumiti de prada si ne strecuram incet spre drumul de intoarcere.
La capatul lanului nu este nimeni. Paznicul a trecut. Nici cainele nu ne mai poate adulmeca. Trecem inapoi in gradini si de aici in curtile noastre. Orataniile sunt incantate: de mult nu au mai savurat asa seminte! Au mancat tot. Noi triumfam: ce treaba buna am facut astazi!
Soarele e la apus si se aud voci pe drum. Bunicii se intorc de la munca.
- Ei, ati avut grija de casa? Ati dat de mancare la gaini sau le-ati lasat in plata Domnului?
- Ei, se poate Bunico, nu vezi ce satule sunt…Am avut mare grija de ele!…. Doua saptamani am tot pus in aplicare noua strategie de hranire a pasarilor, asta pana cand, satule de atatea seminte de floarea soarelui, orataniile curtii s-au aratat nemultumite si au intrat in greva: au refuzat sa mai manance semintele! Iar cand Bunica a gasit sacul de porumb in acelasi stadiu…si seminte de floarea soarelui azvarlite in ograda, a trebuit sa dam multe explicatii, care au luat sfarsit cu o bataie zdravana cu batul special ….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu